Home » D:News » Istoricul Dinu C. Giurescu a murit

Istoricul Dinu C. Giurescu a murit

Istoricul Dinu C. Giurescu a murit
Publicat: 24.04.2018
Academicianul Dinu C. Giurescu a murit la vârsta de 91 de ani, a declarat pentru MEDIAFAX biroul de presă al Academiei Române.

Născut pe 15 februarie 1927, în Bucureşti, Dinu C. Giurescu a fost politician român, deputat în Parlamentul României şi vicepreşedinte al Partidului Conservator, potrivit Mediafax.

A fost fiul lui Constantin C. Giurescu şi nepotul lui Constantin Giurescu.

Licenţiat al Facultăţii de Istorie, Universitatea din Bucureşti, în 1950, a obţinut în 1968 titlul ştiinţific de doctor în istorie.

A fost profesor la Universitatea de Artă, Secţia Istoria şi Teoria Artei-Muzeografie, în perioada 1968 – 1987 şi preşedinte al părţii române în Comisia româno-bulgară de istorie (1979 – 1985 şi din 1991).

A fost profesor la Universitatea Bucureşti, la Facultatea de Istorie, între anii 1990 – 1997.

A fost membru titular al Academiei Române din 2001 şi membru în Consiliul Ştiinţific al Institutului Revoluţiei Române.

În aprilie 2014 a devenit vicepreşedinte al Academiei Române, funcţie pe care a deţinut-o un an.

Printre lucrările pe care le-a scris se numără „Anatefterul. Condica de porunci a vistieriei lui Constantin Brâncoveanu”, Studii şi Materiale de Istorie Medie; „Istoria ilustrată a românilor” (1981), în colaborare cu Constantin C. Giurescu, „România în al doilea război mondial” (1999); „Cade Cortina de Fier -România 1947” (2002) etc.

 

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase